Cum sa vezi soarele?

Mai mult decat curioasa, veverita veni intr-o zi la matusa ei, bufnita, cu o intrebare ce o framanta de ceva timp:

– Spune-mi, matusa, de-i stii dumneata, cum sa vezi soarele cand cerul e-mpanzit de nori?

Bufnita, inteleapta cum o stim de prin povesti, gasi de cuviinta sa-i raspunda asa:

– Vezi tu, draga mea, fara nori nu am avea ploaie, iar fara ploaie plantele toate s-ar usca, asa ca nu am avea casa si masa. Cand te trezesti dimineata si vezi norii asupra ta, gandeste-te ca au venit sa iti aduca ploaia!
– Dar norii sunt intunecosi, iar cerul mohorat nu ma poate face sa zambesc. Mie imi place soarele! Doar el imi poate aduce bucurie!
– Dar in vizuina ce faci atunci cand nu e soare? o intreba bufnita pe nepoata sa.
– Dorm, mananc, chestii plictisitoare. Veverita se opri o clipa si apoi adauga: Mai stau la povesti cu mama… asta imi place de fapt. Uneori mai topaim cu tata si fratii mei, spunem glume sa ne mai amuzam, alteori citim scrisori sau primim pasari-musafiri la ceai si le ascultam cantecele si atunci casa ni se umple de veselie.

Zise micuta veverita tot mai insufletita.

Bufnita zambi satisfacuta de raspunsul micutei sale nepoate si o privi pe deasupra ochelarilor incercand sa para mirata:

– Cum?! Atunci cand sunt nori vi se umple casa de bucurie?!
– Daaaa, asa este! Ai dreptate, matusa bufnita. Norii ne unesc familia! Cand este soare alearga fiecare veverita cu treburi din copac in copac, pasarile sunt la concerte, iar eu merg la scoala din padure.
– Si totusi cand soarele nu e pe cer… in casa voastra sunt zambete, e atata caldura si veselie.
– Asa este, se pare ca avem soarele in suflet si in casa tot timpul.

Zise veverita zambind cu mandrie ca a descoperit singurica raspunsul, multumita si fericita ca de acum… nu va mai pierde soarele.

(Autor: Cristina Ciocan)